miss you...

wake me up before you go go:)) nu stiu daca chiar vroiati sa fac asta si imi pare rau daca v-a deranjat dar vroiam sa va hug-uiesc inainte sa plec... pt ca o sa imi fie dor de voi, stai deja imi este dor de voi .

m-am superdistrat si a fost o vacanta adorabila.. va iubidiricesc si multumesc mult de tot>:D<>?

Va iubidubiricesc>:D<>:D<

Scuze.. scuze..scuze

falling slowly

zaaaappaaaaadaaaa:D mda.... bineinteles ca nu la noi in Bucuresti ci undeva la 437 de Km departare unde lumea stie sa se bucure cu adevarat de ea, nu sa o transforme intr-o mocirla imensa in care sa se cufunde rutina cu noi cu tot. am uitat ce inseamna sa stai pur si simplu sa te uiti, sa admiri, sa contempli, sa dezasamblezi doar pentru a reconstrui din imaginatie ceva, fie ca e vorba de o idee de o imagine de o parere. azi o sa stua sa admir. ce? inca nu m-am hotarat. sper sa gasesc ceva cu adevarat interesant in care sa ma abandonez fara frica despartirii complete de realitate, vreau sa simt ca nu o sa mai faca parte din mine ( realitatea) decat prin imaginea pe care o voi contempla, dar pe care oricum o voi modifica in imaginatie...

,, shake up the happiness, it's Christmas time":x

ca un copil printre fantani intr-o zi cu soare, eu in fata marii intr-o zi ploioasa de toamna. iubesc marea. iubesc cum ma simt la mare. iubesc ce devin in preajma ei. iubesc cum ma face sa uit si in acelasi timp imi inghesuie mii de amintiri printre valuri. iubesc cum se joaca prin parul meu timida la inceput. iubesc felul in care ma face sa privesc lumea. iubesc sa ii simt valurile gadilandu-mi degetele .iubesc cum , la fel ca ploaia, ma poate spala de noroiul propriilor mele sentimente. o iubesc pur si simplu...

plin...

zambim dar uitam sa fim fericiti. credem dar nu stim in ce. speram dar la lucruri marunte. visam dar sunt de fapt cosmaruri. uram dar nu avem niciun motiv. iubim dar nu suntem iubiti inapoi.

uneori e de ajuns sa te uiti pe fereastra unui tren in timp ce mergi la mare si sa te gandesti, sa ai un dialog cu tine, sa te intrebi, sa iti raspunzi dar sa fi sincer, pentru a-ti da seama ca ceva nu e in regula. e de ajuns sa simti nisipul ud si rece lipindu-se de talpi ca sa te trezesti,sa revi la realitatea reala nu la visul tau in care totul e verde.

goleste-ti paharul. acum e plin. nu il turna in paharul altcuiva, nu il turna nici intr-un alt pahar de-al tau... pur si simplu goleste-l. cum ? asta incerc sa imi dau si eu seama ....

I'm such a mess...

si asta fara sa ma gandesc la faptul ca de vreo trei zile tusesc ca un magar insetat care parca nu a mai baut apa de doua secole si fara sa ma gandesc ca febra nu mi-a scazut sub 38 cu 5 asa ca pot fi usor confundata cu un radiator. da, stiu. afara e primavara , e sfarsit de primavara chiar, e cald, e frumos, e adorabil, o vreme superba care indeamna continuu la reverie si toti ii urmeaza cantul plimbandu-se agale pe aleile insorite ale parcurilor,sau alergand grabiti pe strazile aglomerate,sau admirand lumea de oriunde. toti se bucura de primavara tomnatica care ne-a fost oferita, mai putin eu, care consemnata la domiciliu sunt nevoita sa admir doar din spatele geamului toamna primavarateca. soarele auriu poleieste in jocul sau frunzele galbui,imbracandu-le in rochii lungi de seara, frunzele rosii dichisite,adie in vantul caldut,imbracate in rochiile lor de bal, mugurii de pe crengi profita de ultimele lor zile ( caci totusi e toamna)iar ploaia, ei bine ploaia nu vrea, refuza cu desavarsire sa-si arunce melancolia peste trupul dezgolit, dar vesel al lumi de azi, de ieri si din fiecare zi cu soare. 

si cu toate astea ,,I'm such a big bloody mess". sunt ca o masina lasata in iarba, sa se descompuna usor, indiferent de vreme...

bittersweet november

,, Sometimes, when you're young you think nothing can hurt you..." that's so wrong...

fool child

urasc sa stiu ce se va intampla. urasc previzibilul. sti ce se va intampla, incerci sa impiedici si cu toate astea te vezi neputincios.. urasc sa simt ca nu il pot schimba.. urasc sa adorm gandindu-ma ca maine va fi asa si in mintea mea sa fie sute de replici, gesturi atent planuite in vederea evitarii ,, previzibilului" si cu toate astea cand esti fata in fata cu el nu mai sti ce sa zici. toate planurile tale dispar si ramai tu, tu si intuitia/constiinta ta. si acum ce faceti? ei bine , o dati in bara sau poate nu .. poate puteti fi asa de spontani incat sa evitati previzibilul fara sa il controlati... dar eu nu sunt asa.. sunt doar naiva si de cele mai multe ori gresesc.

acum vreo doua saptamani soarele stralucea pe cerul fara nori si pe aceiasi strada acoperita de frunze erau trei umbre. eram noi. zambeam, radeam, nici nu mai stiu de ce . nu conta si nici acum nu conteaza . ideea e ca erau trei... nu le pasa stiau sau cel putin credeau ca vor fi trei mereu.. poate uneori chiar sase... sau poate cateodata cinci,  dar trei mereu.. indiferent de ce s-a intamplat sau ce avea sa se intample credeau cu tarie ca sunt trei.. acum a mai ramas doar una..

e ciudat sa te gandesti la ce a fost si cum a fost si sa incepi sa te intrebi ce ai facut, de ce, cand, cum, unde , cat ai gresit? ... si la sfarsitul zilei oricate intrebari ti-ai pune iti vezi umbra tot singura, pe aceiasi strada acoperita de frunze...

imi e dor de voi. imi e foarte dor de voi. umbra mea s-a plictisit sa fie singura. poate va ganditi sa va intoarceti, sa zambim, sa radem din nou fara sa stim de ce ...

...

poate e ceva in aer, poate e de la toamna, de la frig oare?, poate e din cauza ei, sau a lui .. sau cine stie a cui .. sau poate pur si simplu e din cauza mea. da. nu se poate sa fie altfel pentru ca eu sunt singurul parametru care nu se modifica in diversele situatii, eu sunt constanta care ii face pe restul sa plece. nu sa plece pe vre-un alt continetn, intr-o alta tara, pe o alta lume or something.. pur si simplu sa nu mai fie la fel in raport cu persoana mea . mda... eu sunt tipa aia care nu poate fi draguta si care intotdeauna isi urmareste scopul indiferent de consecinte, tipa careia nu-i pasa si care, prin urmare ii face, mai devereme sau mai tarziu, pe cei mai multi sa plece, sau cel putin asa ma vezi tu, fiecare tu care te indrepti cu pasi micuti si repezi spre altceva... 

poate daca iti schimbi parerea te si opresti un pic sa te uiti inapoi ....

recurs pentru memorie

,, ...dragostea ne facea sa trecem prin viata plutind, ne crea iluzia ca traim in conditii de imponderabilitate, ca apartinem unei lumi in care starea de gratie este zborul..." 

Cel mai greu este sa renunti la zbor si sa inveti din nou sa mergi....

that is the scene,I know it well.

nu sti cum se va sfarsi.nu sti ce vei simti. nu sti  daca e mai bine.nu sti ce se va-ntampla.nu sti cand va incepe.nu sti cat de mult te iubeste. nu sti cat de mult te uraste. nu sti ce e in mintea lui. nu sti cum priveste... asa ca nu te amagi, nu te minti, nu incerca sa-ti spui ca te iubeste pentru ca nu il cunosti. nu sti ce se ascunde in adancul ochilor caprui. intr-o zi,poate te va privi cu adevarat, se va afunda in ochii tai, in tine , in fiinta ta, cu toata fiinta lui si va sti ce simti, va realiza cat de naiv a fost crezand ca tu ai putut sa-i uiti privirea.va rade oare? crezand ca e o gluma, un joc al sentimentelor, o minte de copil, un suflet de batran,un gand de visator, privirea unui om, esti tu,un amalgam de vise, sperante,idealuri,principi, sentimente.va sti ca asta esti tu si asa ai fost mereu. poate atunci vei incepe sa sti cum va incepe, vei sti ce vei simti, vei sti ca e mai bine, vei sti ce se va intampla,vei sti cat te iubeste, vei sti cat te urate, vei sti cum te priveste si da...intr-un final vei sti cand se va termina... niciodata.privirea lui, un infinit de sentimente...

september's gone

gata.s-a terminat. parca as fi copilul acela mic din reclama la glade "mami,mami s-a terminat, s-a terminat" ,"Ce s-a terminat?" , "Glade Micro Spray    s-a terminat"... bine e oarecum aiurea comparatia pentru ca septembrie cu siguranta nu e un Glade Micro Spray, cel putin nu in comparatie cu vara. nu ma intelegeti gresit, iubesc toamna, chiar o ador uneori, mai ales cand ploua torential si bate vantul, cand tuna si fulgera si toti vor sa stea in casa(mie  mi-ar placea sa imi gasesc refugiu sub clar de luna intr-o noapte ca asta., sa simt pe pielea mea stropii mari,reci si uzi de ploaie, batuti de vant, luminati de fulger), o ador si atunci cand melancolica adie prin parul brunet si luminand in apusu-i magnific ochii mari si caprui, o iubesc cand se opreste pentru ca a obosit si devine straight face, oferindu-ne o zi pasnica si in acelsi timp tumultoasa, o zi in care nici nu ploua, dar nici nu e soare. 

E octombrie.. inca putin... 

da ba...

S-a aproape terminat si vacanta asta ( la momentul scrierii acestui post) si deci, ca o concluzie, in caz ca cineva nu si-a dat seama incepe scoala. Acelasi drum cu metroul aproape zilnic catre o cladire veche din apropierea Cismigiului. Rasaritul se va muta, cel putin pentru mine, de pe visatoarea plaja, in morocanosul Bucuresti. Janis'ul din pacate nu se poate muta... iar sunetele chitarii nu o sa mai aibe acelasi farmec in parcurile din Bucuresti... O sa imi fie dor de vacanta, dar in acelsi timp astept deschis " noul inceput de an scolar". Azi am vazut Liceenii, again. "tovarasi colegi mi-a fost dooorr de voi":).

Fraza verii : pantaloni scurti cu iz de fum si gust de jeleuri cu ciocolata,purtati in Janis si la un pahar de Cola sus pe Ceta langa o chitara.

back home.

back home sucks. am scris post'ul acesta inca de cand eram in masina si nu ajunsesem acasa, dar stiam cum ma voi simti in camera mea obisnuita inconjurata de aceleasi lucruri,nemiscate de cand am plecat.stiam ca voi ajunge acasa si ma voi cufunda in aceiasi rutina de care am fugit cand am plecat si odata ajunsa acasa am realizat ca aveam dreptate. am realizat ca nu mai am cum sa ies afara cu aceleasi persoane sau sa cant aceleasi melodii la chitara pe Ceta.... nu a trecut mult timp de ultima data cand am iesit cu ei dar deja imi e dor de ei. imi e dor de Rossy cantand la chitara,de Emil cu cele doua telefoane,de Raul si a lui "Man,I feel like a woman!":)) de Sergiu,Tania,Adriana,Vladi,,Flaviu,celalalt Flaviu si toti cei pe care i-am mai stresat.

a fost best summer ever si acum s-a terminat.. pur si simplu...

uneori pleci nesigur stiind ca in urma lasi persoane dragi,doar pentru ca ai nevoie de o schimbare.ajuns la destinatie incepi sa recreezi o parte din "what feels like home" dar nu reusesti asa ca pur si simplu te lasi dus de val sa vezi unde te duce, asa am patit eu si v-am cunoscut pe voi. Nu regret,chiar sunt mai mut decat fericita ca am facut asta cu toate ca acum de fiecare data cand voi pleca de acolo voi plange de mult mai multe ori mai mult ... dar merita,pentru ca...... SUNTETI NISTE MEGAEXTRAGENIAL de ADORABILI!

I miss you guys so fucking bad, it hurts.

stop thinking.

de ce pana mea gandim? in ce scop malefic am fost proiectati in asa hal incat sa putem gandi? ca sa ce? de multe ori gandim atat de mult incat ajungem sa anticipam reactiile celor din jur si astfel ii putem manipula spre atingerea scopului spre care ne indreptam noi, nu neaaparat pentru atingerea idealului celuilat. si gandim inainte sa simtim. nu ne dam voie sa iubim fara sa gandim. un observator cu simt de observatie ar observa ca suntem prea ocupati sa observam cand am putea iubi fara sa gandim, suntem prea oocupati sa gandim pentru a simti ceva. uneori gandim pana si cum sa ne indragostim,cum sa iubim si atunci ce rost mai are sa simtim, daca gandind oricum percepem un ideal al emotionalului...

:x

este geniala melodia... "Trough glass"-stone sour

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

Oh God it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

How do you feel? That is the question

But I forget you don't expect an easy answer

When something like a soul becomes initialized

And folded up like paper dolls and little notes

You can't expect a bit of folks

So while you're outside looking in

Describing what you see

Remember what you're staring at is me

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

How much is real? So much to question

An epidemic of the mannequins, contaminating everything

We thought came from the heart

But never did right from the start

Just listen to the noises

(Null and void instead of voices)

Before you tell yourself

It's just a different scene

Remember it's just different from what you've seen

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

And all I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

And all I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

And it's the stars

The stars that shine for you

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

And it's the stars

The stars that shine for you

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

Oh God it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

And it's the stars

The stars that shine for you, yeah

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

And it's the stars

The stars that shine for you, yeah

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah yeah

Who are the stars?

Who are the stars that lie?

the stars just shine.

uneori tot ce imparti cu o persoana este un moment. o clipa in care inimile voastre au batut sincron desi in sentimente diferite. bataia a fost acolo in acelasi timp si a decis ca poate e mai bine sa ramana unica,singura,pierduta in imensitatea sentimentelor. si ai fi vrut ca unicitatea sa dispara, sa poti spune ca au ramas asa pentru eternitate.. sau daca nu macar pentru o farama de timp.. dar nu. s-au incapatanat aceste doua inimi sa se desparta dupa ea...

si atunci de ce sa mai existe? ca sa fie unica? si apoi sa ce? sa zdrobeasca visele unui copil sau din contra sa hraneasca iluziile altuia? ironia sortii e ca amandoi priviti acelasi cer , dar nu priviti aceiasi stea.

poate ti-ai putea dori, vazand o stea cazatoare, ca unicitatea sa dispara.. dar nu se va intampla...va fi acelasi lucru, acelasi sentiment, acelasi gol asteptand doar sa fie plin.Sti ca nu va fi niciodata, pur si simplu se va micsora.. dar golul va ramane si asa ajungem cu toti sa avem suflete ciuruite, asemenea unei bucati de cascaval rontaite de un soricel.

"ti-amintesti cand era soare?pentru voi rasarea..."

de ce de cele mai multe ori avem asteptari mult mai mari decat ar trebui,mult mai mari decat ne indeamna ratiunea sa avem?mintea incearca sa te opreasca si iti sopteste obsesiv:"ce faci?ce vrei?la ce te astepti?de ce?chiar atat de mult?"iar emotionalul ,pus in fata declansarii unui razboi, nu sta pe ganduri si incepe sa se contrazica cu ratiunea... si iti sopteste in cealalta ureche:"da!poti!asa!atat!nu e prea mult! ai de ce sa speri!". Si s-ar spune ca ratiunea si emotionalul ar porni cu sanse egale in lupta, dar nu ...se pare ca emotionalul castiga, triumfa si adeasea il urmezi chiar daca ratiunea te indeamna sa nu o faci, chiar daca ratiunea iti da milioane de argumente pentru care sa nu o faci,chiar daca iti descrie imensitatea emotii negative pe care evenimentul le va aduce cu sine... dar degeaba!euforia momentului iti lasa falsa impresie ca ai luat decizia buna,dar asta doar pentru a se asigura ca dupa ce va trece iti va lasa un gust mult mai amar. bucuria triumfului aduce cu sine inevitabil si realizarea esecului ratiunii si in final, de cele mai multe ori ajungi sa iti dai seama ca ratiunea este cea care avea de fapt dreptate, si incepi sa iti dai pumni si palme,metaforic vorbind,sau nu neaparat in unele cazuri, si sa te intrebi:"de ce am fost atat de fraier?"...

"iti amintesti?

demult cum ne uitam...

cum timpul trece,

si noi nu observam...

si cantam

ceva ce nu stiam...

iti amintesti?

tot aici eram...

cine esti,cine sunt?

ce mai beau? ce mai cant?

ce mai fac?ce mai simt?

oare mai pot sa mint?

cine sunt ,cine esti?

oare ma mai iubesti?

cine e,cine nu?

care eu,care tu?

iti amintesti?

cuvinte si taceri...

era demult,

sau poate era ieri..."

Zob-cantec de dragoste

pentru tine.

Post-ul acesta este pentru el. Da! El care se plictiseste cu tot cu net...Nu exista o muza sau o inspiratie divina, e doar plictiseala. Izvor al tuturor chestiilor fara sens si tampite. Din plictiseala, de cele mai multe ori nu iese nimic bun, chit ca este vorba de o decizie, de un joc, de un gand sau de un cuvant, niciodata lucrurile pe care le facem din plictiseala nu sunt "bune". In fine, notiunea de "bine" e atat de relativa, incat ramane la latitudinea fiecaruia sa decida pentru el.Eu am doar foarte multe exemple de chestii negative care s-au intamplat din plictiseala...

Dear John...

Azi am vazut unul dintre cele mai adorabile si plangacioase filme ever seen on the entire planet:,,Dear John".E uimitor cum cuvintele refuza sau, din contra, se grabesc sa se asterne pe hartie in speranta ca vor ramane acolo etern,amintind de ceea ce odata a fost dragoste. Poate intr-o zi... http://www.youtube.com/watch?v=Qc0ODuEYp5o

mare.

Marea e mare si uda si uneori e rece.Marea te spala. Se uita in ochii tai si iti citeste gandurile. Marea iubeste sa isi arunce firele de nisip in parul tau. Cateodata, marea plange, de fericire. Zambeste in sinea ei cand vede copiii construindu-i fortarete. Alteori, plange in hohote, nu ii pasa ca o vezi,e trista. Oamenii au uitat-o. Sau, daca nu au uitat-o, vin la ea doar ca sa ii spele, nu ca sa zambeasca.

Odata, marea se va uita inapoi, isi va lua lopatelele si va face o groapa in alta parte.

pe o banca in Cismigiu II

,,Intr-o zi o sa il termin." spuse ea plina de hotarare.,,Ce o sa termini?" intreba el plin de nedumerire. ,,Romanul meu."raspunse ea.,,ce?! Scri un roman?" ,,Da;iarta-ma ca nu ti-am spus. Nu am spus nimanui si am vrut sa fie o surpriza pe care aveam de gand sa ti-o arat cand era gata." silabisi fata speriata in incercarea de a evita aparitia unei privi iscoditoare din pe chipul de portelan perfect ce stralucea in lumina apusului.,, Sa inteleg ca acum nu il vei mai termina?" veni imediat sentinta sfasietoare...

ciocolata cu menta

Te-ai intrebat vreodata ce ai fi daca ai fi un fel de mancare? Nu, nu ma refer la testele pe care le gasesti pe facebook,hi5 sau alte retele de comunicare de acelsi gen ... ma refer la parerea celor care te cunosc, cei capabili sa se uite la tine si sa isi dea seama fara sa te intrebe daca ceva e in neregula cu tine, sau, din contra, daca esti intr-una dintre cele mai bune zile ale tale ..Oare ei cu ce fel de mancare te-ar asemana ? aaammmnn... ciocolata ( SPER!:-w)

Ciocolata cu menta:x...

,,Pe o banca in Cismigiu, parcul lor, mana mica, alba si subtire se cufunda in stransoarea ferma a mainii lui, care parea ca se agata de ea asemenea unui condamnat la moarte care se agata de speranta unei mortii rapide si fara durere. Asa erau EI. El o iubea. Ea il iubea. Acum un timp (pare o eternitate cel putin) se iubeau.. dar mana lui nu se agata cu atata ardoare de finetea mainii mici, ci continua sa rataceasca in abisul in care ea, fara sa vrea, il aruncase. Nu realizase pe moment ca era ca si cand cineva i-ar fi luat aerul, lasandu-l sa respire NIMIC, si totusi lasandu-l in viata, intr-o continua cautare si agonie, menita parca sa il invete ceea ce pe altii viata i-a invatat in moduri mult mai usoare, dar se pare ca asa e ea, viata, uneori tinde sa ii invete , pe cei care deja stiu, in moduri mult mai aspre sa se asigure ca nu trebuie sa revina asupra a ceea ce a mai predicat deja odata.E adevarat, e mult de invatat si intr-un fel ii dau dreptate ei, vietii,nu ai timp sa inveti tot ceea ce ar trebui sa inveti nici macar odata, daca mai esti nevoit sa si repeti atunci incep sa uiti si chiar nu o sa mai ai timpul necesar pentru nimic. Dar lor nu le pasa de timp. Stiau ca dupa cat s-a scurs ( de fapt timpul chiar se scurge? ... eu am vazut in clepsidra nisip.. nicidecum timp, de ce oamenii tind sa ii atribuie timpului calitati pe care nu le are.. cum ar fi ca poate sa se scurga.. e adevarat trece, dar nu se scurge, pentru ca aproape mereu mai ramane)... Deci.. stiau ca dupa cat tmp a trecut lasandu-i pe amandoi sa rataceasca, ar fi mai mult decat inuman daca nu le-ar da macar un ragaz sa se bucure tocmai de ceea ce timpul i-a privat prin crossul sau. Asadar, erau ei, cu toata viata inainte si cu timpul trecand pe langa ei, fara sa ii bage in seama.

Victor( asa il chema pe EL) , zambea de fiecare data cand chipul micut, asemeni unei papusi de portelan, incadrat de buclelei rebele si roscate intra in campul sau vizual. Cumintenia si pragmatismul lui erau imbibate cu viata de catre Irina (EA), mult mai plina de viata si mai implicata in realitatea care ii inconjura.

Ecoul pasilor ei pe marmura alba era mai mult decat orice muzica angelica pentru capacitatile lui auditive, era asemenea sunetului unei ploii torentiale intr-o zi torida de vara.

Asa era si azi.. cald... zapuseala.. parea ca norii refuza cu desavarsire sa acopere razele nemiloase ale soarelui, dar Victor o avea pe ea.. asa ca nu prea ii mai pasa. Irina insa, se plangea continuu si el incerca parca sa invoace zeitatle unei lumi de mult apuse, doar ca sa ii faca ei pe plac. Ea a observat si i-a multumit cu un sarut scurt si fara cuvinte.

Se plimbau, nu am retinut zona, mi-a spus-o odata Irina, dar oricum nu conteaza, nici pentru ei nu conta. El observand ridurile neobsnuite de pe fruntea ei o intreaba, cu o grija aproape parinteasca: ,, Ce ai patit? " . Ea ii raspunde scurt si aproape obraznic, pe un ton care ii trada enervarea:,, Nimic. Vreau sa merg acasa". ,,Acum ?" intreaba Victor nedumerit, surprins de reactia ei neobisnuita. ,,Da" ,, Bine, atunci hai sa mergem acasa. Te conduc. " spune Victor intrigat. ,, Nu . Ma duc singura." raspunde Irinia aproape tipand si pe punctul de a izbucni in lacrimi. El observa si ingrijorat o mai intreaba odata: ,, Ce ai patit? nu-mi spune ca nimc pentru ca e la mintea cocosului ca minti. Spune-mi ce ai, te rog." ,,Nimic, lasa-ma in pace" ii raspunde Irina pe acelasi ton ce tradeaza tumultul de emotii. ,,Nu pot sa fac asta. Sti asta. Stiu asta...Lasa-ma te conduc ca a imi poti povesti." ,, Tu nu intelegi ca nu e nimic de vorbit, nimic de povestit..."

Doua personaje noi..EL si EA, nu EU, doar EA

DE CE unii oameni considera ca pentru o singura fapta meriti sa ti se puna o eticheta asemenea unui borcan de gem, de muraturi, asemnea unui caiet de mate sau pur si simplu asemenea pesoanelor care fac anumite chesti foarte multe ori si mereu gresesc la fel ( daca gresesc) sau mereu jignesc la fel ( daca jigesc ) sau cel putin fac acelasi lucru de mai multe ori asemenea unui tic nervos al carui control este imposibil sa il obtii fara a realiza in primul rand existenta sa si fara o vointa imensa. uneori faci un lucru pentru ca pur si simplu nu realizezi consecintele pe moment, alte ori, desi le realizezi, preferi sa te prefaci ca nu le vezi, sau preferi sa te comporti ca si cand nu ar exista ( apropo de post-ul anterior a considera ca nu vezi anumite consecinte desi sunt chiar sub ochii tai si le onstientizezi se numeste a nu-ti pasa ? )

orice ai alege( sa iti pese sau nu) exista avanaje si dezavantaje. Intrebarea si problema mea sunt: cum le contorizezi? cum alegi ce e mai bine (in funcie de avantaje si dezavantaje) ?

Le numeri? ma indoiesc .. pentru ca nu depinde nimic de numarul lor, mai degraba de taria lor si de importanta pentru individ/ persoana. Si atunci cum iti dai seama de taria lor? in functiie de propriile interese.... dar daca ajungi la o egalitate perfecta? (EL ar zice probabil ca nu exista egalitate fixa, EA, nu EU, auzind asta l-ar cotrazice) si totusi.. se poate .. atunci in functie de ce decizi?....

...

Exista momente in care sti exact ce vrei sa faci sau ce vrei sa zici si cu toate astea faci sau zici exact pe dos. Sunt acele momente in care anticipezi reactiile celor din jur si cu toate aste nu reusesti sa faci sau sa zici ce vrei tocmai pentru ca iti este frica de acele reactii, tocmai pentru ca ai vrea ca reactiile acelea sa nu ia nastere niciodata. In fiecare dintre aceste momente manifest o ura imensa fata de propria-mi persoana, care oricum se autosupune unui continuu proces de degradare, singura metoda de sustragere fiind mult prea greu de atins.Seamana cu unul dintre acele vise in care alergi, alergi,alergi si nu te mai opresti, nu sti incotro alergi, de ce alergi, pentru cine alergi, nici macar cat de repede... tot ce sti este ca alergi in incercarea ta de a gasi un refugiu din calea "furtunii"... alergi...alergi...alergi si pasii tai ajung parca sa isi piarda si ecoul in drumul lor neoprit, singurul lucru care mai ramane de la inceputul calatoriei esti tu, dar nici tu nu esti acelasi.. esti el.. alt tu;un tu pentru care ziua ta de azi devine ieri si cu fiecare zi de azi se mai adauga un ieri. Dar nu asta vroiam sa spun... vorbeam de degradare.. autosupunere catre degradare... ma intrebam daca nu cumva e molipsitoare? Ma indoiesc.. fiecare face propriile alegeri...Dezamagesti persoane... persoane pe care nu ai crezut vreodata ca le vei dezamagi, doar pentru simplu fapt ca ti mult pre mult la ele si cu toate acestea intr-o fractiune de secunda un intreg univers se poate prabusi sub greutatea unei greseli.. asa e dezamagirea.. naspa!

ce faci cand esti dezamagit..e usor,depinde...ierti,uiti,o iei de la inceput, iubesti,crezi...din nou. Dar atunci cand ai dezamagit pe cineva? cum iti treci piciorul drept in fata piciorului stang si invers in continuare, cand sti ca din cauza ta o lume este distrusa, cum smulgi o caramida dintr-un zid,zdrobindu-l cu intreaga-ti neputinta, fara sa iti pese? te poate invata cineva sa nu iti pese,ori e nativ? si daca e nativ e mai bine ca nu iti pasa,sau nu? cu siguranta e mai usor sa nu iti pese..

Se tinde spre calea usoara si deci spre nepasare...si daca totusi incerci sa lupti cu minotaurii si sa stingi flacarile dragonilor si iti pasa...