acum vreo doua saptamani soarele stralucea pe cerul fara nori si pe aceiasi strada acoperita de frunze erau trei umbre. eram noi. zambeam, radeam, nici nu mai stiu de ce . nu conta si nici acum nu conteaza . ideea e ca erau trei... nu le pasa stiau sau cel putin credeau ca vor fi trei mereu.. poate uneori chiar sase... sau poate cateodata cinci,  dar trei mereu.. indiferent de ce s-a intamplat sau ce avea sa se intample credeau cu tarie ca sunt trei.. acum a mai ramas doar una..

e ciudat sa te gandesti la ce a fost si cum a fost si sa incepi sa te intrebi ce ai facut, de ce, cand, cum, unde , cat ai gresit? ... si la sfarsitul zilei oricate intrebari ti-ai pune iti vezi umbra tot singura, pe aceiasi strada acoperita de frunze...

imi e dor de voi. imi e foarte dor de voi. umbra mea s-a plictisit sa fie singura. poate va ganditi sa va intoarceti, sa zambim, sa radem din nou fara sa stim de ce ...