luni, 29 noiembrie 2010

plin...

zambim dar uitam sa fim fericiti. credem dar nu stim in ce. speram dar la lucruri marunte. visam dar sunt de fapt cosmaruri. uram dar nu avem niciun motiv. iubim dar nu suntem iubiti inapoi.

uneori e de ajuns sa te uiti pe fereastra unui tren in timp ce mergi la mare si sa te gandesti, sa ai un dialog cu tine, sa te intrebi, sa iti raspunzi dar sa fi sincer, pentru a-ti da seama ca ceva nu e in regula. e de ajuns sa simti nisipul ud si rece lipindu-se de talpi ca sa te trezesti,sa revi la realitatea reala nu la visul tau in care totul e verde.

goleste-ti paharul. acum e plin. nu il turna in paharul altcuiva, nu il turna nici intr-un alt pahar de-al tau... pur si simplu goleste-l. cum ? asta incerc sa imi dau si eu seama ....

luni, 15 noiembrie 2010

I'm such a mess...


si asta fara sa ma gandesc la faptul ca de vreo trei zile tusesc ca un magar insetat care parca nu a mai baut apa de doua secole si fara sa ma gandesc ca febra nu mi-a scazut sub 38 cu 5 asa ca pot fi usor confundata cu un radiator. da, stiu. afara e primavara , e sfarsit de primavara chiar, e cald, e frumos, e adorabil, o vreme superba care indeamna continuu la reverie si toti ii urmeaza cantul plimbandu-se agale pe aleile insorite ale parcurilor,sau alergand grabiti pe strazile aglomerate,sau admirand lumea de oriunde. toti se bucura de primavara tomnatica care ne-a fost oferita, mai putin eu, care consemnata la domiciliu sunt nevoita sa admir doar din spatele geamului toamna primavarateca. soarele auriu poleieste in jocul sau frunzele galbui,imbracandu-le in rochii lungi de seara, frunzele rosii dichisite,adie in vantul caldut,imbracate in rochiile lor de bal, mugurii de pe crengi profita de ultimele lor zile ( caci totusi e toamna)iar ploaia, ei bine ploaia nu vrea, refuza cu desavarsire sa-si arunce melancolia peste trupul dezgolit, dar vesel al lumi de azi, de ieri si din fiecare zi cu soare. 

si cu toate astea ,,I'm such a big bloody mess". sunt ca o masina lasata in iarba, sa se descompuna usor, indiferent de vreme...

miercuri, 10 noiembrie 2010

bittersweet november

,, Sometimes, when you're young you think nothing can hurt you..." that's so wrong...

marți, 9 noiembrie 2010

fool child


urasc sa stiu ce se va intampla. urasc previzibilul. sti ce se va intampla, incerci sa impiedici si cu toate astea te vezi neputincios.. urasc sa simt ca nu il pot schimba.. urasc sa adorm gandindu-ma ca maine va fi asa si in mintea mea sa fie sute de replici, gesturi atent planuite in vederea evitarii ,, previzibilului" si cu toate astea cand esti fata in fata cu el nu mai sti ce sa zici. toate planurile tale dispar si ramai tu, tu si intuitia/constiinta ta. si acum ce faceti? ei bine , o dati in bara sau poate nu .. poate puteti fi asa de spontani incat sa evitati previzibilul fara sa il controlati... dar eu nu sunt asa.. sunt doar naiva si de cele mai multe ori gresesc.

luni, 8 noiembrie 2010


acum vreo doua saptamani soarele stralucea pe cerul fara nori si pe aceiasi strada acoperita de frunze erau trei umbre. eram noi. zambeam, radeam, nici nu mai stiu de ce . nu conta si nici acum nu conteaza . ideea e ca erau trei... nu le pasa stiau sau cel putin credeau ca vor fi trei mereu.. poate uneori chiar sase... sau poate cateodata cinci,  dar trei mereu.. indiferent de ce s-a intamplat sau ce avea sa se intample credeau cu tarie ca sunt trei.. acum a mai ramas doar una..

e ciudat sa te gandesti la ce a fost si cum a fost si sa incepi sa te intrebi ce ai facut, de ce, cand, cum, unde , cat ai gresit? ... si la sfarsitul zilei oricate intrebari ti-ai pune iti vezi umbra tot singura, pe aceiasi strada acoperita de frunze...

imi e dor de voi. imi e foarte dor de voi. umbra mea s-a plictisit sa fie singura. poate va ganditi sa va intoarceti, sa zambim, sa radem din nou fara sa stim de ce ...

miercuri, 3 noiembrie 2010

...

poate e ceva in aer, poate e de la toamna, de la frig oare?, poate e din cauza ei, sau a lui .. sau cine stie a cui .. sau poate pur si simplu e din cauza mea. da. nu se poate sa fie altfel pentru ca eu sunt singurul parametru care nu se modifica in diversele situatii, eu sunt constanta care ii face pe restul sa plece. nu sa plece pe vre-un alt continetn, intr-o alta tara, pe o alta lume or something.. pur si simplu sa nu mai fie la fel in raport cu persoana mea . mda... eu sunt tipa aia care nu poate fi draguta si care intotdeauna isi urmareste scopul indiferent de consecinte, tipa careia nu-i pasa si care, prin urmare ii face, mai devereme sau mai tarziu, pe cei mai multi sa plece, sau cel putin asa ma vezi tu, fiecare tu care te indrepti cu pasi micuti si repezi spre altceva... 

poate daca iti schimbi parerea te si opresti un pic sa te uiti inapoi ....