back home.

back home sucks. am scris post'ul acesta inca de cand eram in masina si nu ajunsesem acasa, dar stiam cum ma voi simti in camera mea obisnuita inconjurata de aceleasi lucruri,nemiscate de cand am plecat.stiam ca voi ajunge acasa si ma voi cufunda in aceiasi rutina de care am fugit cand am plecat si odata ajunsa acasa am realizat ca aveam dreptate. am realizat ca nu mai am cum sa ies afara cu aceleasi persoane sau sa cant aceleasi melodii la chitara pe Ceta.... nu a trecut mult timp de ultima data cand am iesit cu ei dar deja imi e dor de ei. imi e dor de Rossy cantand la chitara,de Emil cu cele doua telefoane,de Raul si a lui "Man,I feel like a woman!":)) de Sergiu,Tania,Adriana,Vladi,,Flaviu,celalalt Flaviu si toti cei pe care i-am mai stresat.

a fost best summer ever si acum s-a terminat.. pur si simplu...

uneori pleci nesigur stiind ca in urma lasi persoane dragi,doar pentru ca ai nevoie de o schimbare.ajuns la destinatie incepi sa recreezi o parte din "what feels like home" dar nu reusesti asa ca pur si simplu te lasi dus de val sa vezi unde te duce, asa am patit eu si v-am cunoscut pe voi. Nu regret,chiar sunt mai mut decat fericita ca am facut asta cu toate ca acum de fiecare data cand voi pleca de acolo voi plange de mult mai multe ori mai mult ... dar merita,pentru ca...... SUNTETI NISTE MEGAEXTRAGENIAL de ADORABILI!

I miss you guys so fucking bad, it hurts.

stop thinking.

de ce pana mea gandim? in ce scop malefic am fost proiectati in asa hal incat sa putem gandi? ca sa ce? de multe ori gandim atat de mult incat ajungem sa anticipam reactiile celor din jur si astfel ii putem manipula spre atingerea scopului spre care ne indreptam noi, nu neaaparat pentru atingerea idealului celuilat. si gandim inainte sa simtim. nu ne dam voie sa iubim fara sa gandim. un observator cu simt de observatie ar observa ca suntem prea ocupati sa observam cand am putea iubi fara sa gandim, suntem prea oocupati sa gandim pentru a simti ceva. uneori gandim pana si cum sa ne indragostim,cum sa iubim si atunci ce rost mai are sa simtim, daca gandind oricum percepem un ideal al emotionalului...

:x

este geniala melodia... "Trough glass"-stone sour

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

Oh God it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

How do you feel? That is the question

But I forget you don't expect an easy answer

When something like a soul becomes initialized

And folded up like paper dolls and little notes

You can't expect a bit of folks

So while you're outside looking in

Describing what you see

Remember what you're staring at is me

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

How much is real? So much to question

An epidemic of the mannequins, contaminating everything

We thought came from the heart

But never did right from the start

Just listen to the noises

(Null and void instead of voices)

Before you tell yourself

It's just a different scene

Remember it's just different from what you've seen

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

And all I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

And all I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

And it's the stars

The stars that shine for you

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

And it's the stars

The stars that shine for you

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

Oh God it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

'Cause I'm looking at you through the glass

Don't know how much time has passed

All I know is that it feels like forever

But no one ever tells you that forever feels like home

Sitting all alone inside your head

And it's the stars

The stars that shine for you, yeah

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah

And it's the stars

The stars that shine for you, yeah

And it's the stars

The stars that lie to you, yeah yeah

Who are the stars?

Who are the stars that lie?

the stars just shine.

uneori tot ce imparti cu o persoana este un moment. o clipa in care inimile voastre au batut sincron desi in sentimente diferite. bataia a fost acolo in acelasi timp si a decis ca poate e mai bine sa ramana unica,singura,pierduta in imensitatea sentimentelor. si ai fi vrut ca unicitatea sa dispara, sa poti spune ca au ramas asa pentru eternitate.. sau daca nu macar pentru o farama de timp.. dar nu. s-au incapatanat aceste doua inimi sa se desparta dupa ea...

si atunci de ce sa mai existe? ca sa fie unica? si apoi sa ce? sa zdrobeasca visele unui copil sau din contra sa hraneasca iluziile altuia? ironia sortii e ca amandoi priviti acelasi cer , dar nu priviti aceiasi stea.

poate ti-ai putea dori, vazand o stea cazatoare, ca unicitatea sa dispara.. dar nu se va intampla...va fi acelasi lucru, acelasi sentiment, acelasi gol asteptand doar sa fie plin.Sti ca nu va fi niciodata, pur si simplu se va micsora.. dar golul va ramane si asa ajungem cu toti sa avem suflete ciuruite, asemenea unei bucati de cascaval rontaite de un soricel.

"ti-amintesti cand era soare?pentru voi rasarea..."

de ce de cele mai multe ori avem asteptari mult mai mari decat ar trebui,mult mai mari decat ne indeamna ratiunea sa avem?mintea incearca sa te opreasca si iti sopteste obsesiv:"ce faci?ce vrei?la ce te astepti?de ce?chiar atat de mult?"iar emotionalul ,pus in fata declansarii unui razboi, nu sta pe ganduri si incepe sa se contrazica cu ratiunea... si iti sopteste in cealalta ureche:"da!poti!asa!atat!nu e prea mult! ai de ce sa speri!". Si s-ar spune ca ratiunea si emotionalul ar porni cu sanse egale in lupta, dar nu ...se pare ca emotionalul castiga, triumfa si adeasea il urmezi chiar daca ratiunea te indeamna sa nu o faci, chiar daca ratiunea iti da milioane de argumente pentru care sa nu o faci,chiar daca iti descrie imensitatea emotii negative pe care evenimentul le va aduce cu sine... dar degeaba!euforia momentului iti lasa falsa impresie ca ai luat decizia buna,dar asta doar pentru a se asigura ca dupa ce va trece iti va lasa un gust mult mai amar. bucuria triumfului aduce cu sine inevitabil si realizarea esecului ratiunii si in final, de cele mai multe ori ajungi sa iti dai seama ca ratiunea este cea care avea de fapt dreptate, si incepi sa iti dai pumni si palme,metaforic vorbind,sau nu neaparat in unele cazuri, si sa te intrebi:"de ce am fost atat de fraier?"...

"iti amintesti?

demult cum ne uitam...

cum timpul trece,

si noi nu observam...

si cantam

ceva ce nu stiam...

iti amintesti?

tot aici eram...

cine esti,cine sunt?

ce mai beau? ce mai cant?

ce mai fac?ce mai simt?

oare mai pot sa mint?

cine sunt ,cine esti?

oare ma mai iubesti?

cine e,cine nu?

care eu,care tu?

iti amintesti?

cuvinte si taceri...

era demult,

sau poate era ieri..."

Zob-cantec de dragoste