Iubesc ploaia, o ador, imi zambeste trista din spatele ferestrei stiind ca imi rascoleste sufletul si amintirile,stiind ca imi aduce aminte de el,de ea,de ei doi, de tine, de mine,de noi, Stie ca ma tulbura mai rau decat orice furtuna sau tornada sau uragan, stie ca e ironica atunci cand se asterne, stie ca oricat ar incerca nu ma poate face sa uit...doar sa dau la o parte si asta numai pana cand va incepe din nou sa cada, Ar trebui sa o privesc si sa incep sa ma departez de sentimentele acestei realitati, dar nu, nu pot. Asta sunt eu, am fost construita sa iubesc din toata inima, sa ma afund atat de tare in noroiul propriilor sentimente incat nicio ploaie sa nu ma poata spala. Oricum momentan o privesc, deci nici macar nu se pune problema sa ma curete, doar ma ameteste, imi invie amintiri... uneori imi iubesc amintirile prima strangere de mana, prima cearta, primul film, cadoul de la tine...alteori le urasc si incerc sa le inghesui intr-un colt, dar nu incap, sunt prea multe greseli, certuri urate, prea multe nimicuri care ne sufoca si de aceea deschid geamul.