duminică, 5 mai 2013

" Aseaza-ti capul unde vrei, dar pe umarul meu era locul ei.." ii spuse fetei in tricou verde. Ea, timida ca intotdeauna, i-a prins mana intr-a ei si i-a soptit usor : "Prea bine..", rezemandu-si capul pe pieptul lui. Nu vroia sa il lase sa plece, tragea prea tare de o iubire care nici macar nu exista. Se afunda atat de tare in fiecare gest prin care el incerca sa-i dovedeasca ca e pustiit, numai pentru a intelege cum ar putea sa-l aduca din nou la viata. Vroia sa o iubeasca, zambetul lui era dependenta ei. Stia ca nu ar fi trebuit sa fie asa, stia ca ar fi trebuit sa plece cat mai departe de acest suflet zdrentuit, dar nu putea... se ambitiona atat de tare si incerca cu fiecare farama a fiintei ei sa-l faca sa o iubeasca, pe ea in tricoul ei verde.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu