friend...

ma gandeam zilele trecute cat de usor ne alegem prietenii si cat de superficial. o privire, 30 de secunde maxim de contemplare a fiintei pe care vrem sa ajungem sa o numim prieten si gata. involuntar judecam fiecare gest si ne intrebam cat de mult ne seamana sau, din contra, cat de mult difera, in functie de ce avem nevoie in ziua in care ii intalnim pentru prima data. un zambet, un salut pe hol in drum spre laboratorul de chimie, o cafea amara bauta prea incet la o barfa despre nimicurile existentei de liceean si asta este. ajungem sa ne inchipuim ca vom fi legati pe viata de aceasta persoana printr-o prietenie care va strabate in lung si in lat lumea-ntreaga in imensitatea-i.

uneori dupa 2 3 saptamani, alte ori dupa 2 3 ani, cateodata dupa prea multe secrete, in urma multor greseli sau pur si simplu din lipsa de subiecte care sa necesite aprofundare incercam sa gasim alte persoane cu care sa ne-mpartim cafeaua amara... sau ne luam un ceai. asa ajung unii straini sa nu mai fie doar straini, ci persoane care iti stiu dedesubturile, si pe ale caror dedesubturi le sti, dar doar atat.

sper ca e clar ca in aceasta categorie cu siguranta nu intra acele persoane pe care, desi le-ai judecat de la inceput ca pe toti cunoscutii tai, ajungi sa vrei sa le cunosti si sa vrei sa te cunoasca pentru ca sti ca atunci cand vei avea nevoie, indiferent ca vei recunoaste sau nu asta, vor fi acolo. ei sunt acei prieteni pentru care nu conteaza cat de multe alte cafele ai baut cu altcineva sau cat de multe alte ceaiuri, acele persoane care cu cat te cunosc mai mult cu atat ajung sa te indrageasca mai tare . sunt acele persoane de care te leaga prietenii vechi care au suportat o gramada de mizerii si care inca sunt curate...